Anunț angajare

SC TVM MED SERV SRL

Angajează

Asistent medical generalist cu experienţă de minim 6 luni

CV-urile pot fi trimise pe e-mail, la adresa resurseumane@doctortantau.ro, sau pot fi depuse personal la adresa Strada Porțelanului nr. 2, Cluj-Napoca.

Recomandări privind conduita responsabilă în prevenirea răspândirii Coronavirus COVID-19 în cadrul Centrului Medical TVM MED SERV SRL

Stimați pacienți,

            În actualul context epidemiologic, dorim să vă asigurăm de menținerea standardelor noastre înalte de calitate. În ultima perioada, eforturile noastre s-au concentrat pe dotarea cu infrastructură și materiale destinate tratamentului suplimentar al aeromicroflorei și suprafețelor din incinta clinicii, pentru a fi deasupra standardelor impuse de autoritățile sanitare. Am insistat și asupra implementării măsurilor de protecție personală, astfel încât să beneficiați, în continuare, de tratamente realizate in condiții de maximă siguranță.

            Dacă ați primit prezentul document, înseamnă că vi s-a realizat deja triajul epidemiologic telefonic și sunteți eligibil pentru următoarea dumneavoastră programare. Iată pașii pe care trebuie să îi urmați, astfel încât să reducem la minimum un eventual risc de contaminare, în condițiile existenței infecției intracomunitare COVID19:

  • Vă rugăm să vă prezentați la programare, conform orarului stabilit. În cazul în care, din diverse motive, ajungeți mai repede, vă rugăm să așteptați în exteriorul clinicii sau în mașina personală;
  • La intrarea în clinică, vă rugăm să vă ștergeți talpa încălțămintei pe covorul special destinat acestui scop, după care să încălțați protecția pentru încălțăminte. Vă rugăm să vă dezinfectați mâinile cu soluția hidroalcoolică de antiseptizare aflată la intrarea în sala de așteptare.
  • În timpul prezenței Dvs. în clinică, vă rugăm să purtați în permanență masca facială de protecție, acoperindu-vă în totalitate nasul și gura. Masca o veți îndepărta doar la solicitarea medicului;
  • Colegele noastre din zona de triaj vă vor măsura temperatura cu ajutorul unui termometru fără contact. Dacă valoarea înregistrată va fi sub 37,50 Celsius, veți fi invitat să completați formularul de consimțământ și declarația pe proprie răspundere. În cazul în care temperatura înregistrată de termometru depășește valoarea de 37,50 Celsius, după 3 înregistrări consecutive, programarea Dvs. va fi anulată și veți fi îndrumat spre medicul de familie;
  • După completarea formularelor, vă rugăm să urmați instrucțiunile colegelor noastre;
  • Astfel, dacă sunteți programat(ă) pentru o consultație, veți fi preluați la Recepție și conduși pe scări, în Sala de așteptare aferentă zonei de Ambulator. Vă rugăm să nu atingeți pereți, clanțe, obiecte de mobilier etc., și să ocupați loc, păstrând distanța recomandată de minim 1,5m față de alte persoane;
  • Dacă sunteți programat(ă) pentru efectuarea unei intervenții endoscopice veți fi preluați la Recepție și conduși cu liftul în Salon. Toate bunurile personale, geantă, rucsac, jachetă, palton etc., vor fi depozitate, în Vestiarul personal, special alocat fiecărui pacient;
  • Odata ajunși în Compartimentul de endoscopie vă rugăm să urmați instrucțiunile personalului medical.
  • Dacă urmează să efectuați proceduri endoscopice superioare atunci masca de protecție o veți depozita într-o pungă de unică folosință, pe care o veți primi în sală, urmând a vi se înapoia la finalul intervenției;
  • După intervenție veți ridica din Vestiar lucrurile personale și veți fi poftit la Recepție. Aici veți stabili eventualele noi programări și veți achita onorariul pentru actul medical finalizat. Veți fi sunat în cursul zilei următoare pentru a primi informații medicale legate de procedura care vi s-a efectuat.
  • Prețurile pentru procedurile medicale nu vor suferi modificări în această perioadă. Vă recomandăm să efectuați plata cu cardul bancar;
  • După finalizarea vizitei Dvs., veți putea să vă îndepărtați încălțămintea de protecție, să vă dezinfectați mâinile și să părăsiți clinica noastră în condiții de siguranță.

            Pe această cale, dorim să vă mulțumim, încă o dată, că ați ales să fiți partenerii noștri. Deoarece siguranța și calitatea serviciilor medicale este și va fi prioritatea noastră, dorim să va informăm că, atât personalul medical, cât și cel auxiliar, este instruit permanent cu privire la toate măsurile de protecție suplimentară, necesare în această perioadă specială. Și noi, ca și dumneavoastră, urmăm cu strictețe protocoalele noi implementate, destinate siguranței și securității în muncă. Sperăm ca toate aceste măsuri să vă reasigure încrederea pe care ne-ați acordat-o până acum.

Cu considerație,

Echipa TVM MED SERV

Powered by Gabilu with Drupal technology inspired by Maksimer and Danetsoft